Acordul dintre Nike și Michael Jordan din 1984, care a însemnat și debutul istoriei mărcii Air Jordan, este considerat, alături de înțelegerea dintre Adidas și băieții de la Run-D.M.C. (1986) unul dintre momentele de referință din istoria sneaker culture. Ce s-a întâmplat la mijlocul anilor ’80 a “democratizat’’ accesul la cele mai reușite forme de exprimare ale acestei culturi, care era, la acel moment, concentrată doar la nivelul marilor centre urbane. Tocmai pentru că Nike înseamnă atât de mult pentru orice sneakerhead, îndrăznim să-ți recomandăm câteva modele de adidași Nike care să-ți completeze garderoba, pentru că niciodată nu vor fi destule în colecție.
Nike Air Max 95 Korea
A 25-a aniversare a modelului Air Max 95 este celebrată prin lansări de modele în toată lumea. Asia este o piață importantă, așa că premierele pentru fani nu lipsesc. Dacă Japonia a avut un Cherry Blossom în martie și se pregătește pentru un Air Max 95 Tokyo din colecția de adidași Nike damă, care să marcheze Jocurile Olimpice amânate deja cu un an, Coreea de Sud are și ea propriul model aniversar. Tema nu este legată de K-pop, ci de fotbal, Nike fiind sponsorul echipei naționale. Dacă te-ai bucurat măcar puțin după meciul Coreea de Sud – Germania de la Campionatul Mondial de Fotbal din 2018, atunci trebuie să ai în colecție o pereche de Nike Air Max 95 Korea.
Nike W Air Max 2090
Rămânem tot în zona Air Max și îți propunem un model de pantofi sport Nike lansat în acest an, dar cu ADN din 1990. Air Max 2090 pentru femei este încă un model care își trage resursele din design-ul și inspirația lui Tinker Hatfield. Air Max 90 este doar una dintre creațiile pe care ”The Architect” le-a lansat și care au făcut istorie, stand la baza multor reinterperetări și modele aniversare. Știi ce ai de făcut, dacă vrei să te bucuri de confort desăvârșit, ADN de campion și linii moderne.
Nike Air Max Plus III și Nike WMNS Air Max 98
Finalul anilor ‘90 a fost unul prolific pentru Nike. Modelele lansate atunci au continuitate și peste 20 de ani, datorită forței brandului sub care s-au născut. Air Max Plus III pare că te poate duce și la școală și pe Marte, cu aceeași pereche de șosete. Învelișul superior din poliuretan thermoplastic (TPU) și tehnologia Tuned Air sunt atribute futuristice chiar și astăzi, nu doar în 1998, când modelul debuta. Adaugă combinațiile de culori și ai un model de adidași Nike Air Max ce trebuie să fie pe lista scurtă de achiziții. Asemeni unui robot T-800, seria 101 din Terminator, Air Max 98 s-a regenerat după o pauză de 20 de ani și și-a propus să apere străzile de SkyNet. Un simbol de streetwear contemporan, acest model, în varianta pentru femei, și-a câștigat locul în orice colecție.
Nike Air Max 270 React
Este tot un statement shoe, cu siluetă de anii ’90 și ADN hibrid. Elemente definitorii ale modelelor Air Max 270 și React Element 55 s-au îmbinat inspirat într-un model de sine stătător. Cu una dintre cele mai mari perne de aer în zona călcâiului, Air Max 270 React revendică primul loc la capitolul confort în categoria Nike sneakers. Te-a convins?
Nike W Air Max Tailwind IV
Mai este loc de un model Nike Air Max în garderoba ta? Se recomandă ca fiind perfecți pentru ”whatever the day brings”. Orice! Pentru că au beneficiat de atâtea update-uri din 1999 până acum, încât au ajuns perfect adaptați mediului în care evoluează. Poate că asta îi face indezirabili în orice colecție de adidași Nike bărbați.
Nike Air Force 1
Remarcabili datorită capacității remarcabile de personalizare, în producție din 1982, celebrii adidași Nike Air Force 1 sunt, fără îndoială, un cult sneaker. Desenați initial ca pantofi sport pentru baschet, au devenit tot mai populari și au făcut istorie și pe stradă. Versatilitatea dată de cele 5 variante în care se găsesc – low, superlow, mid, high și superhigh – îi integrează firesc în orice peisaj: la sală, pe terenul de sport, la o ieșire cu prietenii sau în club. Chiar dacă ai în colecție o variantă de Air Force 1, vei găsi cu siguranță multe altele care te vor convinge, mai ales dacă este vorba de colaborări cu Supreme, Virgil Abloh sau Travis Scott.
Universul diverselor modele de adidași Nike se extinde constant și contribuie la expansiunea sneaker culture cu fiecare pereche ce părăsește raftul și ajunge pe stradă, unde poate fi admirată, purtată și remarcată.